DNA, reacție la scandalul cu CCR: Soluțiile procurorilor sunt evaluate de instanțe, iar procurorii de CSM

DNA, reacție la scandalul cu CCR: Soluțiile procurorilor sunt evaluate de instanțe, iar procurorii de CSM
Publicat: 13/03/2017, 14:10

DNA consideră că a respectat prevederile legale în cazul anchetei privind emiterea OUG 13 și precizează într-un comunicat de presă că evaluarea soluțiilor date de procurori în anchete sunt evaluate de instanțele de judecată, iar evaluarea procurorilor o face Consiliulo Superior al Magistraturii (CSM).

„Dosarul penal a vizat investigarea de fapte prevăzute de legea penală descrise în cuprinsul denunțului cu care au fost sesizate organele de urmărire penală. Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează că procurorul are obligația de a desfășura o anchetă efectivă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situațiile în care sesizarea privește adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial”, arată DNA.

Procurorii citează din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 529/4 iunie 2014, care arată că „în cazul în care susținerile petentului au o bază factuală decurgând din fapte notorii, orice deficiență a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde cerințelor unui proces echitabil. În acest context, cerința de promptitudine și diligență rezonabilă este implicită. Mai mult, în circumstanțe cum sunt cele în speță, în care plângerea vizează aspecte care decurg dintr-un act publicat în Monitorul Oficial, este de așteptat o rigoare mai mare din partea autorităților în ancheta desfășurată”. Totodată DNA consideră că apariția unor decizii ale Curții Constituționale care interpretează dispozițiile constituționale într-o modalitate diferită de cea adoptată de alte instituții reprezintă „un eveniment normal în procesul de interpretare a legilor”.

„Aceste decizii vizează principii constituționale care nu au mai fost analizate până la acel moment și care pot duce la apariția unor puncte de vedere diferite, având în vedere că nu cuprind norme exprese cu privire la conduita pe care trebuie să o urmeze reprezentanții instituțiilor.

DNA exemplifică mai multe decizii ale CCR privind conflicte juridice de natură constituțională: DNA-Parlament (15 aprilie 2008), Președinte-ÎCCJ (12 noiembrie 2010), Guvern-Parlament (7 decembrie 2010).

Concluzia DNA este că „actele și soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului instanțelor de judecată, iar evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

Reacția DNA vine după ce ministrul Justiției a anunțat, duminică seară, că va evalua activitatea Ministerului Public și a DNA, structură a acestuia, pe criterii profesionale, adică pe cauze, și manageriale, sugerând totodată și că șefii celor două parchete ar putea să-și dea demisia, după ancheta pe OUG 13 și motivarea publicată de Curtea Constituțională, care arată că DNA și-a depășit atribuțiile legale și a anchetat aspecte care țin de oportunitatea politică și de legalitatea tehnică a OUG 13, nu fapte penale.

Ulterior, Tudorel Toader și-a nuanțat declarațiile, precizând că nu le-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, și procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, să demisioneze, ci doar „a evocat o instituție din Codul Muncii”.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineața, că nu va demisiona.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă sa provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
A murit actorul Andrei Ionescu la vârsta de 97 de ani. Acesta s-a stins din...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Contractul individual de muncă, schimbări importante. Se aplică de la 1 ianuarie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei